Leroy și Asociații numește un nou avocat coordonator al departamentului de Litigii ca urmare a strategiei de continuă dezvoltare a acestei arii de practică

Leroy și Asociații numește un nou avocat coordonator al departamentului de Litigii ca urmare a strategiei de continuă dezvoltare a acestei arii de practică

Bucureşti, 8 decembrie 2016 – Leroy şi Asociaţii – societate de avocați independentă – îşi consolidează echipa de avocaţi de litigii prin numirea unui nou avocat colaborator senior, Iulia Stănciulescu – Ilie. Aceasta va coordona departamentul de Litigii, în contextul dezvoltării semnificative a portofoliului de clienţi naţionali, regionali şi internaţionali ai firmei.

Iulia, alături de noua sa echipă, continuă să asiste clienții Leroy și Asociații în operațiuni de succes, contribuind în același timp la consolidarea firmei în cercul celor mai importante societăți de avocați din România. Iulia Stănciulescu – Ilie a dobândit o experiență de peste 10 ani în domeniul litigiilor activând în cadrul unor societăţi de avocați de renume, al unor companii multinaţionale, precum şi în cadrul unor instituţii publice. Membră a Baroului București din anul 2006, Iulia s-a specializat în litigii de drept comercial, de drept administrativ şi fiscal, precum şi în arbitraje comerciale.

“Sunt entuziasmată de această nouă provocare în cadrul Leroy şi Asociaţii şi aştept cu nerăbdare să mă alătur echipei, pentru ca împreună să dezvoltăm departamentul de litigii şi arbitraje, cu o practică deja formată şi recunoscută atât în plan local, cât şi internațional. Expertiza noastră acoperă o gamă vastă de domenii juridice, în strânsă legătură cu ariile de interes pentru dreptul afacerilor. Sunt fericită şi, totodată, norocoasă să fiu parte din acest proiect, într-o societate de avocați ale cărei valori sunt excelenţa, încrederea şi soluțiile inovative şi personalizate,” a declarat Iulia Stănciulescu – Ilie, coordonator al departamentului de Litigii.

“Suntem mândri să avem pe cineva de calibrul Iuliei în echipa de Litigii a Leroy şi Asociaţii. Interesul crescut al clienţilor noştri pentru servicii juridice în domeniul litigiilor şi arbitrajelor ne-a determinat să căutăm un nou membru pentru echipa noastră şi suntem foarte norocoşi că Iulia ni s-a alăturat, cu experienţa ei solidă. Suntem convinşi că va asigura servicii de asistenţă juridică şi reprezentare de înaltă calitate clienților noştri,” a declarat Bruno Leroy, avocat asociat fondator al cabinetului Leroy şi Asociaţii.