Avocatul Bruno Leroy: Fondurile de investiţii se uită mai atent la România, mai ales la companii din banking şi energie

Avocatul Bruno Leroy: Fondurile de investiţii se uită mai atent la România, mai ales la companii din banking şi energie

Fondurile de investiţii încep să se uite mai atent la piaţa de M&A din România, cele mai atractive domenii pentru ei fiind banking şi energie, dar şi IT şi agricultură, consideră Bruno Leroy, avocat asociat fondator al cabinetului Leroy şi Asociaţii.

„Cred că fondurile de investiţii se uită în special către o serie de domenii, printre care banking şi energie. În retail (atât alimentar dar şi bricolaj), cred că vom mai vedea tranzacţii, însă aici cumpărătorii vor fi în special investitorii strategici.“

Alte două domenii de interes pentru investitori sunt IT-ul și agricultura. În cazul primului se tot încheie tranzacții, însă de mai mici dimensiuni. În agricultură Bruno Leroy se așteaptă să vadă mutări importante. Investitorii caută însă ferme mari și terenuri comasate și nu există încă multe proiecte de acest gen, explică el.

Avocatul amintește că până acum, pe piața locală de fuziuni și achiziții se vedea în special interes din partea investitorilor strategici, dar acum se vede că și fondurile de investiții mari se uită către România.

El a observat că încă din 2015 acești investitori financiari vor România în portofoliu, însă este dificil să găsească un business suficient de mare. „Businessurile locale se vor dezvolta însă și vom vedea în următorii 2-3 ani o serie de tranzacții mari.“

Click aici pentru a-l accesa.